0783146126 | educod21@gmail
About Us

Prima alegere pentru ore de IT ori unde si oricand

Suntem o școală de IT aflată la început. Poate că azi nu avem încă zeci de săli, sute de calculatoare sau mii de elevi. Dar avem ceva mult mai important: un vis mare.
Visul nostru este să putem ajuta toți copiii — indiferent de vârstă, loc sau resurse — să descopere lumea fascinantă a tehnologiei. Trăim într-o eră în care lumea se schimbă rapid, în care IT-ul devine parte din viața noastră de zi cu zi. Iar copiii de azi sunt cei care vor crea aplicațiile, roboții, sistemele și soluțiile de mâine.
Credem că fiecare copil are potențial. Iar dacă îl ajutăm să învețe, să înțeleagă și să creeze, îi dăm nu doar o abilitate, ci o superputere.
Suntem la început, dar pasiunea noastră e mare. Iar cu ajutorul vostru — părinți, comunitate — acest vis poate deveni realitate.Vrem sa implementam invatatul de IT cu ajutorul unor cursuri scrise si puse in practica, vom avea doar cativa profesori de contact care vor sta la dispozitia fiecarui elev pentru a fi ajutat acolo unde nu intelege. Mulțumim că sunteți alături de noi.
Să construim viitorul împreună!
Mai jos veti regasi diverse numere, acestea sunt ceea ce ne am propus in primul an de cand lasam site-ul la care ne-am dori sa ajungem:

50

SubiecteDisponibile

1000

CursantiOnline
De ce noi?

De ce sa incepi cu noi?

„Gânduri amestecate și vorbe fără răgaz se învârt într-un joc al ideilor și al emoțiilor, unde cuvintele se lovesc de tăcere și se întorc iar la început. În mijlocul haosului, se nasc momente de înțelegere și reflecție, iar munca devine parte din vis. Acolo unde liniștea se așază, prinde contur sensul.”

Clase Online

Clase "online" nu vor exista propriu zis deoarece pentru copii poate fi stresant deoarece nu se pot incadra in timp pentru a ajunge acasa
Asa ca m am gandit ca aceste cursuri sa fie la dispozitia oricui la ori ce ora. Prin aceasta initiativa imi doresc sa responsabilizez cumva copii.
Aceste cursuri se pot face in decursul a 6 luni, acesta fiind termenul limita. Desigur daca copilul va termina mai repede va putea trece la urmatorul curs.

MicroMind

Avem vise mari dar doar impreuna le putem realiza

Newsletter

Get In Touch

0783146126

educod21@gmail.com